Primul capitol din "Şapte voci vorbesc"

Dovada septuplă a stării de frate sau de soră

Am dori să vă atragem atenţia asupra figurii sublime a lui Ioan în Patmos, asupra acelui om, care progresând în transfigurarea endurii, vede la un moment dat, în faţa lui, în  „ziua Domnului”, noul om-suflet viu.
În Apocalipsa lui Ioan putem citi (1:9):
„Eu Ioan, fratele vostru, care sunt părtaş cu voi la necaz, la Împărăţie şi la răbdarea în Iisus Christos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Iisus Christos.”
În aceste cuvinte găsiţi o scurtă descriere a veritabilei ucenicii a unei Şcoli Spirituale gnostice. Să încercăm să analizăm această definiţie.

Ne frapează în primul rând numele de Ioan. Acest nume nu este numai al unei figuri istorice, ci închide în sine caracterul unui elev veritabil. Acest nume ne indică că avem de-a face cu un om pe care l-a atins Spiritul Sfânt, într-un sens milostiv. Altfel spus, în acest om, în acest Ioan din Patmos, a început să devină activ aspectul al şaselea, al şaselea cerc al fiinţei aurice.

Prin lipika inelului al şaptelea, forţele şi curenţii celui de-al şaselea câmp cosmic încep să pătrundă în structura sistemului său. Un asemenea om-Ioan este fratele nostru al tuturora, cu condiţia ca acest Spirit Sfinţitor din împărăţia sufletului, să opereze deja şi în noi.
În consecinţă, aparţine marii Fraternităţi a omenirii, care se formează din toate regiunile, ţările, şi popoarele pământului, fără discriminare de rasă, de popor sau de ţară.

Atunci când vorbim despre Fraternitate,  este necesar ca toţi membrii să se recunoască mutual şi perfect la un moment dat. Deoarece, poate cineva să afirme că vă este frate sau soră, dar cu comportamentul său dovedeşte deseori exact contrariul. În toate aceste cazuri, această prezentare drept frate, este doar o modalitate de a vă deturna spre o anumită direcţie.

Din acest motiv, trebuie ca fiecare frate sau soră a Fraternităţii să dovedească această stare întotdeauna, impersonal, univoc, de o asemenea manieră încât, să nu rămână niciun dubiu. Pe deasupra, proba trebuie să fie septuplă, cu următoarele caracteristici: toţi trebuie
1. să fie părtaşi la suferinţă;
2. să fie părtaşi în privinţa regalităţii;
3. să fie  părtaşi în perseverenţă;
4. să aibă  parte la comunitatea în Iisus Christos;
5. să fie  cu toţii locuitori ai insulei Patmos;
6. să fie acolo din cauza Cuvăntului lui Dumnezeu; şi
7. să fie acolo din cauza mărturisirii lui Iisus Christos.

Să examinăm mai de-aproape această dovadă septuplă a stării de frate sau soră.
Cel care este atins de Spiritul sfinţitor şi cu aceasta poate dovedi activitatea în al şaselea sfeşnic al fiinţei aurice, acela din acest moment va îndura toate aspectele naturii dialectice precum o suferinţă, precum o opresiune. Un asemenea om, din acest moment,  nu-şi va mai orienta  întreaga sa viaţă numai spre planul orizontal sau să se bazeze pe el. Ştie, din acest moment, că este străin pe pământ, comportamentul său este în acord cu aceasta, şi după astfel poate fi recunoscut peste tot, pentru că este „părtaş la suferinţă”.
Dar nu va fi un pesimist, nu face parte din rândul acelora care au fost acriţi de deziluziile vieţii şi care din acest moment împroaşcă amărăciunea veninului lor asupra tuturora.

Nu, un Ioanit trăieşte în aşteptarea „regalităţii”. Ştie că este chemat în câmpul de viaţă al sufletelor în care forţa vieţii este dragoste, linişte şi armonie. Deci, aşteptarea acestei „regalităţi” iradiază prin el ca un soare, în zilele sale de exil. Această lumină se face întotdeauna vizibilă în el ca o radiaţie de bună dispoziţie, în pofida tuturor suferinţelor, ba chiar în mijlocul acestora.
Ioanitul mai este caracterizat –aceasta vine de la sine-  de răbdare şi toleranţă, din cauza dragostei şi blândeţii, care sunt în stare să suporte totul. Din acest motiv este „tovarăş în suferinţă”. Mulţi, foarte mulţi sunt cei care îşi aşteaptă regalitatea. Din acest motiv aceştia resimt o mare bucurie şi astfel pot fi şi răbdători.

Unica regalitate însă, care are sens şi valoare eternă este regalitatea lui Iisus Christos, elevarea ca om-suflet în lumea sufletului a celui de-al şaselea domeniu cosmic. Totodată Ioanitul îl va mărturisi  pe Iisus Christos în sens gnostic, dar nu-l va vedea pur şi simplu ca pe o figură istorică sau ca pe o divinitate sublimă urmând o interpretare teologică, ci ca pe Cel care trebuie să se nască în noi. Pe scurt, Ioanitul în stadiul Patmosului este în comunitate cu Iisus Christos.
 
De aceea se arată a fi locuitorul insulei Patmos. Aceasta înseamnă, că va practica izolarea de sine, pe cât posibil fără a atrage atenţia şi, pe lângă aceasta îşi va îndeplini sarcinile sale sociale. În măsura în care poate, va evita de a se asocia cu lumea şi va trage în jurul său un cerc care-l va izola de lumea obişnuinţelor.

Aceasta o face din cauza Cuvântului lui Dumnezeu, deoarece se adânceşte în doctrina universală, din care va extrage, în cunoştiinţă de cauză, toate îndrumările unui comportament bine cerut. Mai întâi de toate, îşi alege ca pildă de viaţă, viaţa lui Iisus Christos, bogată în exemple şi dovezi. Păşeşte în urma tuturora, care au umblat pe cale, care au parcurs calea gnozei şi care au dat exemple din abundenţă.    
Un astfel de frate a fost Ioan din Patmos. Din întreaga sa fiinţă, prin toate actele sale a dat această dovadă septuplă a unei veritabile dispoziţii gnostice. A fost, în sens perfect, un frate adevărat.
Exemplul său să ne stimuleze şi ne întărească ca să-l  putem urma.