Dialog

Tema acestui număr al revistei Pentagrama este Dialogul: o discuţie despre creaţie, despre fiinţa umană, şi limbajul sufletului. Toţi cei care se simt  o rezonanţă la aceste cuvinte sau  idei fundamentale, vor experimenta că Dialogul pe care îl propunem aici este altceva decât un simplu schimb de puncte de vedere.

Imaginaţi-vă că, deschizând această revistă cu articolele ei, penetrăm într-un spaţiu. El este spaţiul nostru comun şi noi îl vom umple în întregime cu timpul nostru, cu gândurile noastre, cu dorinţa de cunoaştere şi înţelegere, şi probabil, cu foamea noastră de libertate, de eliberare. În acest spaţiu este prezent totul, totul este posibil. Spaţiul debordează de energie, de energie, care poate deveni concret activă. 

O simplă convorbire, o discuţie normală  ar strica atmosfera acestui spaţiu şi l-ar face  lipsit de  expresivitate. Printr-o dezbatere el ar deveni un câmp de batălie. Însă un dialog are un efect  contrariu: prin el, spaţiul devine „rodnic” – fiecare participant devine mai bogat, dobândeşte mai multe informaţii şi se simte  legat de celălalt. Un dialog se poartă mereu pe un anumit nivel şi, – în plus – el face liber, vizibil, sensibil, concret ceea ce este prezent în acel spaţiu. „Dialogos” semnifică, în greacă, „ceea ce trece prin cuvânt”, deci: ceea ce devine posibil prin cuvânt.

Cel mai adesea într-un dialog, argumentele raţionale sunt cele care cântăresc greu şi în general, dialogul se ţine după urma acestora. Cu toate acestea, majoritatea dialogurilor în justa orientare nu sunt lipsite de direcţie şi de ţel, nici chiar cele aşa numita „dialoguri deschise”.

În dialogurile clasice ale lui Platon observăm cum Socrate ştie să le dea acestora o direcţie.
La aceasta el nu apare ca un docent, ci la întrebările sale el porneşte de la adevărul partenerului său de discuţie, adevăr încadrat într-o părere  destrul de  rigid formată.

Bogăţia interioară a înţelepciunii şi a cunoaşterii lui Socrate îi permite  de a pune întrebările într-o astfel de manieră încât acestea dirijează convorbirea. Cunoscând bine prejudecăţile şi mentalitatea superficială a interlocutorilor săi, el nu formulează gândurile sale într-o manieră doctrinală. El se străduieşte ca, prin intermediul dialogului, să îl ajute pe interlocutorul său să parvină la o înţelegere superioară sau mai subtilă.
Platon este cel care a scris aceste dialoguri şi, în mod firesc, ne întrebăm dacă ele au avut cu adevărat loc.
În plus faţă de aceste dialoguri greceşti, mereu foarte puternice, există de asemenea  Dialogurile italiene ale lui  Giordano Bruno. (Ele nu au fost ţinute în mod real ca şi convorbire  între două persoane). Ceea ce aceste dialoguri au unic este că, în plus de faptul că ele conduc către înterbări vitale, esenţiale şi foarte moderne pentru epocă, ele prezintă egalitatea în potenţialul de discuţie între parteneri.

Cu mentalitatea neînfrânată a raţionamentelor sale, cu erudiţie şi umor, Bruno dă noilor concepte europene ocazia de a depăşi dialogurile platoniciene, chiar şi gândirea lui Aristotel.

La acestea el se sprijină mai ales pe înţelepciunea egipteană, aşa cum ne-o transmite, Hermes Trismegistul – de asemenea sub forma dialogului – la începutul erei noastre. Iar forma concentrată, în care se prezintă cunoaşterea egipteană antică, subliniază din nou într-adevăr că gândirea greacă nu este „decât un copil în pantaloni scurţi” în comparaţie cu înţelepciunea egipteană, precum a remarcat-o deja Solon cinci secole mai devreme.
Hermes ne oferă de asemenea un punct de vedere raţional, plin de înţelegere; ca şi învăţător el ne mărturiseşte  Gnoza, care este Lumină, forţă, cunoaştere şi care este deci noncorporală. Astfel el transmite în mod subtil fiinţei noastre, un învăţământ magistral care, pe parcursul discuţiilor cu elevii săi, revelează cunoaşterea sau Gnoza. Şi raportat la această cunoaştere, înglobând şi penetrând totul, nu se pune problema de valoare egală: aici fiecare dintre interlocutorii săi este un elev debutant.

Putem califica drept „orizontal” un dialog între persoane asemănătoare, un dialog bazat pe aceleaşi valori. Dialogurile în interiorul unei structuri ierarhice pot fi considerate ca dialoguri „verticale”, mai ales dacă este vorba despre un dialog interior, precum se poate bănui la cartea Pimandru al lui Hermes. Pimandru este fiinţa noastră interioară a înţelegerii sufleteşti, natura noastră spirituală intrinsecă, care ne învaţă înţelepciunea, cunoaşterea, gnoza, mai ales dacă noi vrem să ne angajăm într-un „dialog deschis” cu ea.

Pentagrama urmăreşte cum putem angaja un dialog vertical ca şi convorbire spirituală în noi înşine. Cu privire la gândurile care depăşesc obişnuitul de zi cu zi, atât dialogurile verticale cât şi cele orizontale sunt foarte importante, deci atât comunicaţia în interior cât şi cea între persoane. Pentru Hermes opoziţiile, şi nu poziţiile, sunt necesare pentru a progresa. Şi, în cultura europeană, Cusanus, (Nicolaus de Kues, 1401-1464) vorbea deja despre „unitatea contrariilor”. Atunci se formează o cruce din dialoguri, al cărei centru este ca o fereastră, dând spre dimensiunea spirituală a grandioasei Realităţi. Aşa noi, cititorii,  pregătim deci înţelegerea noastră sau  interioritatea noastră, ca  loc de desfăşurare al unui dialog viu, ca un punct de răscruce … Şi prin înţelepciune, noi devenim conştienţi de unitatea finală a tutror contrariilor care domnesc în lume şi noi înşine. Atunci  dialogul a devenit „rotund”, el construieşte convorbirea şi provoacă un schimb. Atunci suntem „în dialog”.

Acest număr al revistei Pentagrama doreşte să ofere câteva pietre de construcţie, care ne pot ajuta să devenim mai conştienţi. Prin intermediul a numeroase exemple de dialoguri de tip orizontal sau vertical vom încerca să ilustrăm acest subiect, de la Socrate la Jacob Boehme, de la Platon la Giordano Bruno, dar de asemenea şi prin intermediul dialogurilor moderne. Înţelepciunea universală se prezintă mereu în moduri foarte variate, de exemplu în scrierile orientale precum Mahabharata (din care Bhagavad Gita face parte), Vedele, literatura taoistă şi alte numeroase scrieri. Se pare că în toate aceste texte se adeveresc următoarele: indiferent de starea de indepenedenţă pe care o ating sufletele pe drumul lor de dezvoltare, întotdeauna este nevoie de un tovarăş interior cu care se poartă dialoguri şi se fac schimburi de idei.

În scrierile sale, Jan van Rijckenborgh ne învaţă că „raţiunea” priveşte aspectul mental şi că „morala” vizează un soi de viaţă care îi corespunde. „Cine înţelege este liber”, ne spune Spinoza.

Forţa Gnozei sau „cunoaşterea inimii” poate acţiona dacă noi penetrăm până în recunoaşterea că singură, personalitatea noastră nu poate să ne transmită cunoaşterea şi puterea. Opoziţiile aparente ne determină să percepem natura unităţii lor, atât de importantă pentru creşterea conştienţei, atât de favorabilă raporturilor în lume. Unitatea opoziţiilor  nu poate fi atinsă decât dacă descoperim că pentru dezvoltarea noastră interioară  avem nevoie de contrarii – deci de dialog.

Cum se derulează acest proces într-un om  care studiază Gnoza hermetică constituie chiar subiectul acestui număr al revistei Pentagrama. Cu acestea dorim să arătăm concomitent dezvoltarea vie pe acea cale, pe care noi o numim în prezent „calea Rozacrucii moderne”. Prezentat de Jan van Rijckenborgh, Dialogul universal al lui Hermes şi Asklepios oferă un magnific exemplu al modului elegant în care hermeticienii, vestitorii gândirii hermetice subtile a lui Hermes şi a filozofiei sale, cercetează existenţa lui Dumnezeu.