Hermes Trismegistul

                       de H.W.Longfellow

     
În țara faraonilor, cu un zâmbet pe buze,
majestuos stă pe scaunul de domnie,
Sfinxul, cu privirea fixată-n gol.
Din nisipul deşertului, spre cer senin,
piramide măreţe se înalţă.
Oare să întreb Sfinxul
dacă vede secretul primordial?

      
Semizei, regi, voi măreţii,
a Egiptului putere de mult trecută.
Pe pietre vă văd numele gravat!
Helios, Hefaistos,
Zei de felul vechi,
Hermes Trismegistul,
Cine mai păzeşte al lor secret?


Miile de opere ale lui Hermes,
comori ale Luminii, unde sunt acum?
Putere aţi dat generaţiilor de preoţi,
dar acum – uitate trebuie să zăboviţi.
Precum nisipul deşertului, dus de vânt
Și purtat până-n fluviu.
Forţa voastră de spirit pare dusă,
pierdută-i, rugăciunea voastră de mulţumire.


Oare cum aş putea să-l înţeleg, pe el,
cel fără formă, cel asemenea zeilor?
În meditaţie îl văd mergând,
ridicat deasupra oricărei realităţi.
De necuprins este el pentru gândirea mea,
într-un spaţiu-ndepărtat trăieşte.
Idealul vrea să mi-l dea în dar,
dar mie acesta, doar un vis îmi pare.


A fost el unul, sau fost-au mai mulţi?
Nume şi renume curse în unul singur,
precum un fluviu, în care multe ape
se varsă spre ţel?
Prin forţa lor astfel mărită,
mai multă apă dulce dus-au spre mare,
din nenumăratele izvoare.

                                                                        
La mal de Nil îl văd umblând,
oprindu-se ici-colo
pentru a pregăti zeilor
propria-i inimă, locaşul sfânt.
Crezând, simţind a lor sfere,
– a fericirii suprem imn –
Zeii i-au putut conferi
Să se înalţe în a lor lumină.


În Theba, cea cu porţi o sută,
umblă iniţiatul în uitare de sine.
El, care răsuflarea divină o deţine.
Și în mijlocul zgomotului,
în tumult, învălmăşeală,
el voci celeste aude,
simte olimpică înţelegere.


Oare cine, himere va putea numi
ale acestui iniţiat visuri măreţe,
dacă el însuşi încă nu a traversat
în lumina pură,
spaţiile nedesluşite ale gândirii?
Și doar acela care-i plin de înfumurare
îşi permite să se ridice şi să arate limitele
care-l despart pe om de Dumnezeu.

                  

Trismegiste! De trei ori mare
răsună în lume numele tău.
Prin a timpului suiş şi coborâş,
La urechea mea el ajunge.
Chiar dacă scrierile unei vieţi
repede se pierd în timp şi vâltori,
fericiţi aceia care nu degeaba
În Înalt au imprimat a lor viaţă.                                                                                              
 

Preot al Egiptului, pe un sublim câmp
Am regăsit numele tău;
forţele lui superbe, din adânc
veneau în lumea mea.
Oare ce-a fost prezenţa ce mă atingea,
ce din vechime mă-nconjura,
a cărei respiraţie sfântă o simţeam
precum un suflu trecător?
 

Din ciclul de poeme  In the Harbor, 1882
(traducere Pentagrama)