Prezicerea vizionarei

Nenumărate mituri ne-au parvenit din cele mai diferite culturi ale lumii noastre. Ele ne oferă reprezentări ale omenirii vechi despre facerea lumii, despre activitatea forţelor naturii şi a zeilor, precum şi despre destinul după moarte.

Miturile adunate în EDDA relatează misterii ale dezvoltării lumii. În Edda, adevărul universal este exprimat în tablouri diferite, care corespund diferitelor capacităţi de imaginaţie ale ascultătorilor. Partea a 2-a a seriei noastre despre Edda cuprinde prezicerile văzătoarei Woelwa. Aceste tablouri mitice nu le putem înţelege nemijlocit. Este vorba despre o dramă germanică timpurie despre zei, a cărei temă este prăbuşirea unei lumi nevătămate.

Eposul Prezicerea vizionarei (Voeluspa) cuprinde 57 de versuri şi este considerat ca punct culminant al artei poetice germanice timpurii. Plenitudinea ştiinţei transmise este concentrată aici în puţine versuri. Publicului aristrocratic, care se întâlnea în Althing, în adunarea liberă a poporului, i-au fost bine cunoscute aceste cântări de laudă precum şi imnuri. Ele conţin jocuri de cuvinte şi alegorii, şi au constituit punctul culminant al cunoaşterii artei cuvântului poetic al părţii vest-germanice.

Vizionara, numită Woelva, sau Wala şi chiar Wolve, deţinea capacitatea de a vedea în trecut, cât şi în viitor. În epos, ea prezintă o imagine penetrantă a creaţiei, a unei Geneze a vechii Germanii de nord, cât şi viziunea unui ciclu complet al lumii de la origini, şi despre activitatea zeilor până la prăbuşirea lor la sfârşitul timpului lumii.

Rog să-mi dea ascultare triburile sfinte,
Copiii lui Heimdall, cei de vază şi cei de rând;
Tu, Părinte preamărit, doreşti să povestesc
Despre poveştile străvechi ale oamenilor,
Amintiri pe care le ştiu.
Ştiu de uriaşi, născuţi de demult,
Care m-au crescut.
Cunosc nouă lumi, nouă împărăţii,
Adâncimile rădăcinilor
Ale divinului Arbore al lumii.

Dotată cu forţe supranaturale, vizionara Woelva era în stare să-i poarte pe ascultătorii ei, printr-o extaziere, deasupra timpului prezent şi al lucrurilor vizibile.

Podoabe de gât şi inele
A dat Tatăl pentru
Viziuni ale viitorului
Şi pentru vestiri de vrajă.
Departe am văzut, departe,
Lumile toate.
 
Oamenii, cărora ea li se adresa, aparţineau Thing-ului vechi. Cei mai bătrâni ai famililor, precum şi cei liberi, cât şi bărbaţii purtători de arme se adunau uneori sub cerul liber într-un un loc de întâlnire numit Thing, pentru a discuta lucruri importante ale comunităţii. Aceşti oameni sunt urmaşii triburilor nord-germanice care, între anii 2500-1000 î.e.n., au înaintat mult spre nord. Ei erau indo-germanici şi urmaşi îndepărtaţi ai Atlantidei scufundate, dispărută prin abuzul de forţe magice.

Acest grup de oameni a inaugurat într-un mod particular dezvoltarea personalităţii, altfel spus, dezvoltarea unui eu autonom şi conştient.

ACŢIUNEA ZEILOR ÎN PROPRIA FIINŢĂ
Vizionara abordează trecutul pornind de la drumul în interiorul ei. Într-o viziune spirituală, conştiinţa ei era capabilă a înţelege, a înviora şi a-şi aminti ceea ce s-a întâmplat în trecutul zeilor şi al oamenilor, şi de a transmite aceasta celor în care amintirea nu mai era chiar atât de prezentă. În fiecare om, trecutul ancestral vorbeşte chiar şi în ziua de azi, căci omul este un rezultat prealabil, cât şi o parte a acestei dezvoltări. Originea sa spirituală este ascunsă ca şi amintire ancestrală în el însuşi. Forţele ancestral-spirituale activează chiar şi azi în el. Edda ne oferă posibilitatea să trăim această experienţă într-o conştiinţă aflată în proces de trezire.
Într-un fel putem spune, că noi înşine suntem capabili să trezim în noi vizionara. Atunci când ea vestea misteriile dezvoltării lumii, oamenii luminaţi puteau trăi aceste imagini în propria fiinţă şi în acest mod ei erau în stare să se lege din nou de evenimentele ascunse.

Ştiu un frasin,
Numele-i Yggdrasil,
Falnicul copac, udat
Cu apă limpede şi sănătoasă
De acolo vine roua
Care peste văi cade;
De-a pururi verde este el
La fântâna (nornei) Urd.

Ceea ce exprima vizionara era cuvântul divinităţii. Astfel, dezvoltările unor perioade de creaţie neasemuit de lungi reveneau în faţa conştiinţei oamenilor asemenea unui accelerator cinematografic. Astfel, oamenilor de atunci le era posibil să acceseze şi să experimenteze impulsul divin şi efectul divin în natura intrinsecă, cât şi în jurul lor. Oamenii nu se priveau ca fiind departe şi despărţiţi de zei, ci experimentau destinul zeilor nemijlocit întreţesut cu propriul lor destin, de parcă faptele zeilor s-ar petrece în propria fiinţă.
În acele vremuri era decisiv de a vedea în interior mesajul transmis. Chiar şi în zilele noastre se pot deschide noi posibilităţi de a ajunge din nou la o asemenea viziune. Vizionara atrăgea ascultătorii, şi prin primele 14 versuri din Edda, ei experimentau viziunea retrospectivă a perioadelor creării lumii, a istoriei ancestrale a zeilor, cât şi a naşterii omenirii.
În versurile 15-30, vizionara descria oarecum prin clarvedere cum a luat naştere primul război:

Fraţii pornesc la luptă
Şi-şi aduc moartea;
Fiii fraţilor efractează tribul,
Cei înrudiţi prin sânge comit crime sângeroase
Vai, lumea este rea,
Adulter peste tot;
Este vremea lăncilor, vremea săbiilor,
Scuturi şuieră;
Vântul urlă, urlă lupul,
Până se prăbuşeşte lumea –
Onoarea părăseşte lumea
Niciunul nu vrea să-l scutească pe celălalt.
Nimeni nu se salvează.

Această luptă este plină de pericole atât pentru oameni, cât şi pentru zei şi cauzează situaţii haotice, de sfârşit de timpuri, în care totul se va prăbuşi în Ragnaroek, în declin. Lumea, şi împreună cu ea tot ceea ce a fost creat, se va prăbuşi într-un foc terifiant şi în potopul apelor.

Versurile 51-57 descriu viziunea unei noi lumi care va apărea. Zeii şi oamenii primesc viaţă nouă şi vor locui în pace şi armonie pe pâmântul redevenit intact şi virgin, într-o glorie ancestrală reînnoită.

Iată că văd iarăşi,
Pământul, de un verde proaspăt,
Ridicându-se din ape.
Cascade spumegă;
Vulturul pluteşte,
Şi prinde peşti lângă stâncă.

Acest ultim tablou este un semn al păcii şi al armoniei. În timpuri de pace, vulturul poate vâna doar peşti, căci nu mai există câmpuri de bătălie cu eroi căzuţi ... Astfel, fiecare evocare din Edda are o semnificaţie proprie. Foarte multe imagini ne-au fost transmise în forţa lor ancestrală – ca şi imagine şi expresie a unicului, eternului Adevăr. Forţele divine-formatoare nu au încetat să activeze şi să întărească personalitatea-eu în dezvoltare. În conştiinţa populaţiei germanice, zeii şi forţele naturii – energii înalte şi joase – au devenit figuri şi persoane. În acest mod, oamenii au aflat cum, sub efectul schimbului între Spirit şi natură, ei înşişi se pot forma şi dezvolta mai departe.

Lupta zeilor împotriva forţelor naturii se aseamăna operei unui sculptor, care se reprezintă pe el însuşi în sculptura sa. Azi, este decisiv a ridica acest schimb de efecte pe un nivel mai înalt. Este voba despre o reflectare exactă, despre un corp-suflet, în care Spiritul se poate oglindi mult mai cuprinzător, fapt prin care o conlucrare conştientă între corp, suflet şi Spirit poate deveni posibilă. Pentru ca aceasta să se întâmple, trebuie să căutăm noi în interior Spiritul, sculptorul, care poate dărui formă sufletului nou şi corpului nou.