Templul, ca şi loc de muncă

IMPRESII DINTR-UN TEMPLU AL LUI
LECTORIUM ROSICRUCIANUM

De ce rozacrucienii timpurilor noastre vorbesc de templu ca şi un loc de muncă? Pentru ei, un templu este un spaţiu unde se găseşte concentrată o Lumină de o vibraţie nepământeană. Experimentând intensitatea acestei Lumini, putem descoperi puţin câte puţin cine suntem de fapt. Această Lumină revelează dacă ceea ce este în noi este negativ sau pozitiv.

În această Lumină, noi recunoaştem de asemenea planul de construcţie pentru templul interior care, în fiinţa noastră, poate fi ridicat, conform cuvintelor: „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Spiritul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (1 Corinteni 3/16)
Noi putem construi un templu printr-un comportament nou, în concordanţă cu această Lumină. Dar această Lumină, care este o comoară grandioasă, noi trebuie să fim în stare să o receptăm.

Elevul: Maestre, cum pot vedea eu această Lumină?

Maestrul: Nimic nu este mai simplu, dragul meu cel mai bun elev. Dacă tu vrei să vezi cerul, trebuie doar să ridici capul şi făcând aceasta, tu te vei abate de la pământ. Prin urmare, dacă vrei să vezi Lumina, ai nevoie doar să îţi abaţi privirea de la tenebre.

Elevul: Dar de ce aceasta îmi pare atât de dificil?

Maestrul: Pentru că ţi se pare că pământul este aproape de tine, iar cerul foarte departe. De aceeea, lucrurile ce aparţin pământului îţi par mult mai aproape decât cele ce aparţin cerului, şi este mult mai uşor să le acorzi primelor atenţia ta.

Elevul: Ştiu, maestre, că nu există nimic mai măreţ ca Lumina, dar de ce îmi este atât de dificil de a o vedea?
Maestrul: Să ştii că există multe legături care înşfacă privirea şi o forţează înspre aici-jos. Acestea sunt: frica, grija, teama, orgoliul, îngustimea spiritului, pofta şi lipsa înţelegerii. Însă aceste legături nu există decât în tenebrele mentalului tău. În Lumină, acestea dispar precum umbra în prezenţa soarelui.

De ce să intru eu într-o Şcoală Spirituală? Căci, de fapt, Lumina divină iluminează totul şi toate!
Luaţi ca exemplu soarele. Lumina sa străluceşte în întreg spaţiul sistemului solar. Lumina şi, prin asta, viaţa pe pământ se datorează soarelui. Cu toate acestea, fără atmosferă, lumina solară ar fi mortală; gândiţi-vă, referitor la cele de mai sus, la «găurile» stratului de ozon. În afara atmosferei pământului, lumina soarelui este prezentă, dar invizibilă: spaţiul extraterestru pare negru precum noaptea. Doar privind drept către soare voi puteţi vedea lumina, dar ea este orbitoare. Câmpul de forţă al unei Şcoli Spirituale este un cosmos, cu o atmosferă acordată Luminii. Prin asta, acest cosmos face vizibilă Lumina lui Vulcanus, al Soarelui divin. Noi deosebim o lumină care inundă vertical şi o lumină care se răspândeşte orizontal. Neutrinos, particule subatomice, există peste tot în spaţiu, dar imperceptibili pentru că sunt insesizabili. Lumina care ne parvine vertical este peste tot prezentă, dar ea nu este totuşi din această lume. Nimic din această lume nu o poate influenţa. Şi deoarece sensurile noastre, precum şi conştiinţa noastră aparţin întru totul acestei lumi, de aceea noi nu putem percepe această Lumină.
În această natură, există de asemenea numeroase feluri de lumină, vizibile şi invizibile. De exemplu, ultravioletul este invizibil pentru noi. Tuburile fluorescente de televizor trimit lumină ultravioletă. Aparent noi nu vedem cum, dar există un praf pe peretele tubului, care transformă razele ultraviolete în lumină vizibilă; se produce de fapt un fel de transmutare. Punctul central al fiinţei noastre, atomul inimii, poate recepta curentul vertical al Luminii Gnozei. În noi, această Lumină ajunge transformată în lumină răspândindu-se orizontal, într-o plenitudine de radiaţii perceptible de toţi în atmosfera planetei noastre.

În cartea Pecetea reînnoirii, Catharose de Petri extrage o regulă din capitolul 15 al Evangheliei lui Ioan: « Sunteţi deja puri, din pricina cuvântului, pe care vi l-am spus » (Ioan 15/3)

În această Şcoală Spirituală Gnostică, în acest focar incandescent, vi se vorbeşte vouă eleviilor despre Lumină; şi pe măsură ce voi ascultaţi, prin urmare fiind senzorial direcţionaţi asupra Luminii Gnozei, dumneavoastră vă deschideţi sufletele pentru ceea ce vine să vă atingă. Prin asta, legătura devine mai puternică ca înainte. Şi astfel, prin procesul purificării legat de asta, prin marele proces de vindecare, elevii pot fi umpluţi de graţia lui Christos mai intens ca niciodată…

Noi, fiinţe existând în spaţiu-timp, măsurăm totul în timp şi spaţiu. De aceea, pentru conştiinţa noastră există, între momentul prezent şi ţel, o distanţă incomensurabilă şi un timp exagerat.

Însă pentru Lumina eternă a Gnozei, atingerea este o legătură totală, iar legătura o purificare totală. Voi sunteţi deja puri atunci când vă re-legaţi la Gnoză. Voi primiţi totul atunci când vă dăruiţi Luminii. Doar starea dialectică a personalităţii dumneavoastră le simte una după cealaltă, deci manifestându-se ca un şir de evenimente prin mersul greoi al materiei.
De aceea Iisus a spus unuia dintre răufăcătorii crucificaţi împreună cu el:
« Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai. » (Luca 23/43)

CE ESTE GNOZA ? Gnoza este cunoaştere, dar nu o cunoaştere aparţinând acestei lumi. Nu este o cunoaştere acumulată din cărţi, nici transmisă pe cale orală de către o altă persoană. Gnoza nu se obţine într-o universitate, nici în urma experienţei întregii vieţi. Gnoza nu este o cunoaştere care izvorăşte dintr-o sursă dinafara noastră, nu este o cunoaştere pe care o putem stivui şi conserva. Nimeni nu v-o poate oferi; nimeni nu o poate cumpăra. Ea este pe drept numită «cunoaşterea inimii». Sursa acestei cunoaşteri este în voi înşivă. Ea nu rezultă în urma lungilor şi profundelor cugetări, ci mai degrabă prin contemplare.

Nu este cazul să o sondăm în profunzimile memorie, căci ea este mai degrabă o revelaţie. Sediul Gnozei este inima pură şi sursa sa este Spiritul sau Lumina însăşi. Nu putem nici a o formula în cuvinte, nici a vorbi despre ea; ea se revelează în mod nemijlocit conştiinţei.
Daca nu putem pune în cuvinte Gnoza, atunci de ce numeroşi dintre cei Mari în Spirit au predat-o, sau au făcut să apară cărţi despre aceasta?
Aceste învăţături şi aceste cărţi sunt fără nicio îndoială gnostice, însă ceea ce este gnostic nu este acelaşi lucru ca Gnoza însăşi, precum ceea ce este animalic nu este acelaşi lucru ca un animal, şi nici ceea ce este aerian nu este în sine aerul însuşi.

Dacă conectăm o lampă prin două fire de cupru la o sursă de curent, ea va lumina. Firele de cupru nu sunt cu toate acestea ele însele electricitatea, ele doar ajută să treacă curentul electric. Astfel, o carte gnostică nu este ea însăşi Gnoza. Aceasta doar vă poate pune în legătură cu Gnoza care este în voi, motiv pentru care se spune, în analogie cu Tora ebraică: «Nu confundaţi veşmântul Gnozei cu Gnoza însăşi ».
Atunci când Mani vorbeşte despre Soare, el înţelege Lumina la care ne putem lega în templu, Vulcanus, Soarele care se află în spatele soarelui.
Citim în legătură cu aceasta în Kephalaia :

Soarele are numeroase aspecte.
Acolo este lumina sa cu care el luminează
lumea şi toate creaturile.
Acolo este frumuseţea sa pe care o radiază
şi o propagă peste toate creaturile.

Acolo este pacea.
De când Soarele luminează lumea
toţi oamenii primesc forţa lui mântuitoare
şi îşi dăruiesc reciproc forţa vindecătoare a păcii.

Acolo este viaţa Sufletului Viu,
eliberată de către Soare
de toate legăturile şi de toate lanţurile.
El dă forţă elementelor,
şi savoarea şi culoarea sa
măreţei cruci de lumină.

Aşa precum lumina soarelui
este mai strălucitoare
decât toate luminile lumii,
aşa este şi frumuseţea lui
mai mare decât toată frumuseţea umană.

Pacea lui biruie toate puterile lumii.
Mântuirea, cu care el eliberează sufletul,
este mai puternică decât toate celelalte forţe.

Soarele deţine un profund şi triplu aspect,
privind misteriul primei sale măreţii:
este capacitatea lui de încărcare a bărcii lui.
Ea (barca) nu se diminuează precum barca lunii.
Această plenitudine manifestă misteriul
Măreţiei Tatălui,
din care se nasc toate puterile divine.
Inatacabil, el nu se micşorează nicicând.


În templu, elevul Rozacrucii este legat de Adevăr. Pentru el, Adevărul apare precum ceva pe care-l percepem, pe care-l vedem. Lumea poate fi pentru noi adevărul. Dacă noi am învăţat cu adevărat să vedem lumea aşa cum este ea, atunci cunoaştem lumea în limitarea ei, în fluxul şi refluxul ei, în ridicarea şi căderea ei, în iluziile ei, şi în lipsa ei de speranţă. Atunci noi ne deschidem pentru un adevăr mai înalt, un văz mai elevat. Revelaţia este recunoaşterea unui adevăr mai înalt, a unei realităţi mai înalte, ea nu este o cunoaştere dintr-un manual sau dintr-un curs, ea nu este învăţată de la un maestru. Revelaţia este văzul unei realităţi mai înalte, cu alte organe decât ochii. Acest văz al Adevărului se manifestă în trei feluri:

1. ca şi credinţă, din atomul devenit activ,
2. ca şi speranţă, din sanctuarul sfinţit al capului,
3. ca şi iubire, din sanctuarul sfinţit al vieţii.

Credinţa este recunoaşterea realităţii naturii superioare, de exemplu prin cuvinte, prin texte sau imagini.
Speranţa este văzul Realităţii Tatălui.
Iubirea este viaţa în şi din această Realitate, cât şi pentru aceasta.
Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt.

Credinţa este din Tatăl, care a creat totul.
Speranţa este din Fiu, care ni-l explică pe Tatăl.
Iubirea este din Spiritul Sfânt, care este viaţa însăşi.

Tu nu eşti acela care crezi că eşti,
în realitate tu eşti omul-Spirit,
care a fost, care este, şi care va veni.

Tu ai primit ofranda Spiritului.
Oare am receptat eu ofranda Spiritului?

Ei bine, nu în acest sens l-ai primit,
dar el trăieşte în tine.
Sarcina ta este de a trăi în el,
aşa cum el trăieşte în tine.