Primul capitol din "Pe calea sfăntului graal"

Sabarthez-ul: grotele de iniţiere ale perfecţiilor


“Dacă vrea cineva să vină după mine,
să se lepede de sine, şi să-şi ia crucea
şi să mă urmeze pe mine. ”

Isus (Matei 16:24)

Ariège-ul un afluent a lui Garonne, cam la jumătatea cursului său, îşi are sursa lângă graniţa cu Andora în centrul Pyrinei-lor. Curge spre  nord şi se uneşte cu Garonne la câteva mile contra curentului Toulous-ului. Ariège-ul şi-a împrumutat numele unei provincii care este alcătuită în parte de munţi înalţi şi o parte teren deschis. Capitala acestei provincii este Foix.
O mare parte a provinciei corespunde cu ţinutul medieval a lui Foix, care a devenit pământ regal când ultimul conte de Foix, Henric al IV lea a fost încoronat rege al Franţei.

Opus Foix-ului, valea Ariège-ului a fost locuită de Taruscs, numiţi şi Tarasconii lui Pliny cu mult timp înainte ca ţinutul Foix să existe. Cezar a cruţat teritoriile lor, iar Augustus a oficializat decizia lui Cezar.
 
Tarusco în prezent Tarascon-sur-Ariège a fost capitala. A rămas independentă ca un municipiu Roman (un oraş liber, respectând legile civile romane), guvernat de Consul, şi întotdeauna protejată cu succes împotriva oricărei conduceri autocrate.
În 718, arabii au traversat Pirineii şi s-au stabilit în această regiune. În 778, armatele din Charlemange au eliberat  obiectivele spaniole din robia Saracensilor, prin victoria de la Pré Lombard, lângă porţile Tarascon-ului.
În ajunul memorabilei zile de 8 Septembrie 778, o Virgină Neagră a apărut chiar în faţa ochilor încântaţi ai luptătorilor francezi: Virgina de Sabart, care a împrumutat numele ei Sabarthez-ului, ţinutul muntos din Foix.

Ea nu a permis niciodată să fie mutată în altă parte; de trei ori s-a reîntors în mica capelă pe care soldaţii în grabă au ridicat-o după victoria lor.

În 779, Capela din Sabart, a fost reconstruită, largită şi aşezată sub protecţia Doamnei Noastre a Victoriei. Pe un platou, ridicată pe o turlă, vechiul oppidium* al Druizilor îşi protejează Virgina Neagră. Un important eveniment pentru întreaga regiune, sfârşitul opresiunii Saracenilor, este comemorat anual de o largă procesiune, pe 8 septembrie.
Foix-ul celebrează această zi cu frumosul Patron al festivalului. Festivalul în aer liber de la Quié, fosta capitală a Keruscs-ului, lângă Sabart, deasemeni îşi atrage mulţi vizitatori în această zi.

În zilele noastre, Capela de la Sabart, monument istoric, este situată în Tarascon, ca o preţioasă reamintire a zilelor glorioase şi frumoase din trecut.

Numele de “Sabarthez”, apare pentru prima dată după eliberarea teritoriilor Taruste.
Sunt multe grote în Sabarthez, în jurul Sabart- Tarascon-ului şi a satului adiacent, Ussat-Ornolac. Cele mai importante sunt: Lombrives, Ussat, Ornolac, Bouan, Fontanet, Ramploques, Hermit-ul, etc. Datorită existenţei acestor iubite sanctuare naturale, Sabarthez-ul a devenit leagănul Catharism-ului Pyrenian după anul 350DH. A mai fost numit şi “Portul* Chatarism-ului”. De cealaltă parte Montagne de Thabe, sau Thabor-ul Pyrenian, Citadela de Montségur, santinela îndreptată spre Occitania*, a fost denumită “Casa de Lumină a Catharism-ului”.
Câteva dintre aceste grote au servit ca loc pentru pentru iniţiere pentru preoţii Cathari, care erau numiţi Puri*, Perfecţi sau Om Bun (Cei Puri, Cei Perfecţi sau Oamenii Buni). Iniţierile erau de durată şi severe. Ei locuiau în principal în cavernele subterane care le ofereau un domiciliu larg, sigur şi agreabil, unde se puteau întâlni cu Atotputernica Creativă Esenţa în tacere şi nemişcare.
Uneori îşi fortificau grotele în reale cetăţi numite spoulgas*.

Frumoasa şi impresionanta grotă Lombrives, a servit ca domiciliu unui episcop; a fost numită Catedrala Albigenezilor (ar trebui observat  că numele Albigenezilor era eronat folosit pentru Cathari).

Grotele de la Ussat, Ornolac, Bouan şi grota de la Hermit, aflată între primele două, erau numite Églises (Bisericile) din Ussat, Églises din Ornac (sau Bethlehem) şi Églises din Bouan. Împreună sunt recunoscute sub numele Cele trei Églises (Cele Trei Biserici).
După iniţierea lor, Oamenii Buni, plecau din Bethlehem, Biserica din Ornac, să propage “vorbele bune” în depărtări.