RECENZIE: GNOZA UNIVERSALĂ - Lumina pranică originară

În faza de construire a lui Lectorium Rosicrucianum au apărut succesiv, între anii 1948 şi 1951, şase lucrări care formau seria numită „Piatra Unghiulară”, deoarece ele constituie temelia gândirii rozacruciene, expusă aici. Gnoza Universală, volumul cinci al seriei, este o carte care răstoarnă imaginea pe care o avem despre Dumnezeu, despre om şi lume, şi aceasta este tocmai intenţia autorului.

Primele şapte capitole ne dau o imagine detaliată: a ceea ce vrea să însemne termenul de Gnoză; asupra a ceea ce este adevărata şi falsa Gnoză; care este relaţia între Gnoză şi Spiritul Sfânt. De asemenea ne arată: care este relaţia între Gnoză şi focul şarpelui în om; relaţia dintre Gnoză şi biserică; dintre Gnoză şi marii poeţi şi gânditori. Începând cu dorul primordial, nostalgia pe care trebuie să o deţinem în inimă pentru a învăţa să cunoaştem Gnoza şi să o păstrăm în inimă, scrierile sacre din toate timpurile se adresează celor şapte spirale de conştiinţă.

Nu este vorba de o înţelegere intelectuală sau emoţională. Cuvântul şi scrisul nu sunt decât mijloace de contact. Adevărata Gnoză este inexprimabilă. Ea este forţă, radiaţie, lumină, care caută ceea ce este pierdut.

Arta, ştiinţa şi religia conduc omul la limitele vieţii dialectice. Gnoza conduce omul către viaţa adevărată, înapoi în natura divină, de care, în realitate, fiinţa umană aparţine conform originii sale!
Simbolul şarpelui nu este evocat numai în capitolul despre creaţie din Biblie, şi preoţii egipteni considerau şarpele de aur ca fiind simbolul înţelepciunii.

În Vechiul Testament se vorbeşte, de asemenea, de şarpele de foc şi de şarpele de aramă. Este vorba despre bine şi rău; despre alegerea de a „mânca” din arborele cunoaşterii binelui şi răului, sau de a „mânca” din Pomul Vieţii. Şerpii sunt simboluri ale celor două fascicole nervoase care merg de-a lungul măduvei spinării. Orice om care doreşte să fie elev al Gnozei Universale trebuie să-şi construiască el însuşi podul şi să-şi ţeasă el însuşi veşmântul de Lumină. Prin legătura sa de credinţă, el va penetra până în adevărata înţelepciune.

Într-un capitol despre „Gnoză şi Biserică”, autorul enumeră diversele diferenţe în punctele de vedere religioase.
„Am căzut şi este nevoie să ne întorcem către mila divină”, spun instanţele religioase. „Dumnezeu locuieşte în partea invizibilă a acestei naturi şi noi aici pe pământ.” Jan van Rijckenborgh arată că există o prăpastie enormă între Spiritul Christic universal al Scripturii Sfinte pe de o parte şi Christos al Bisericii pe de altă parte.

El demonstrează că Vechiul Testament este în contradicţie cu Noul Testament. Nu se poate aborda Gnoza împreună cu religia obişnuită, ocultismul, misticismul sau cu filozofia. Omul şi-a pierdut receptivitatea pentru Adevăr, pentru Gnoză! Cunoaşterea spirituală a Gnozei nu poate fi transmisă, trebuie să o găsim noi înşine, împinşi de suferinţa sufletului, printr-o sfântă dorinţă care depăşeşte totul.

Un exemplu magnific din literatura universală este căutarea lui Dante în „Divina Comedie”. În vârful muntelui Purgatoriului apare Beatrice. Ea îl simbolizează pe „Celălalt în noi”, noul suflet.

Acea parte a cărţii care descrie încă o dată Gnoza ca fiind lumină, forţă şi radiaţie serveşte ca punct de joncţiune. Jan van Rijckenborgh dă acestei noi energii numele de Lumină pranică originară, denumire magnifică. Sustantivul prana vine din religia orientală; în hinduism este zeul vântului, suflul, forţa vitală, lumina. Lumina pranică originară este forţa Gnozei. Următoarele capitole tratează despre această lumină pranică, pe care noi o putem asimila din nou graţie regenerării facultăţilor umane spirituale originare.

În capitolele despre cele şapte acte eliberatoare, autorul descrie, pe baza Evangheliilor, cele şapte trepte de urcat pentru a reedifica sufletul nou, condiţie a primirii luminii pranice originare. El ne descrie că toate aspectele textelor evanghelice – de la naşterea lui Iisus, botezul lui Ioan, peregrinările lui Iisus şi ale discipolilor, până la descrierea drumului crucii şi a reînvierii  – au o profundă semnificaţie simbolică şi trebuie să fie situate în viaţa prezentă, în viaţa interioară a fiinţei omeneşti.

Cele şapte acte eliberatoare fac referire la împlinirea „cupei Graalului în om”, care, astfel pregătită, serveşte pentru sărbătoarea interioară: Sfânta Cină. Încă o dată profundul simbolism al fiecărui aspect al Sfintei Cine este impresionant.

Voinţa, raţiunea şi sentimentele lor trebuie să adoarmă, căci evenimentele care se petrec pe Muntele Măslinilor depăşesc cu mult conştiinţa lor.

Apoi autorul analizează evenimentul Gheţimani, din grădina de pe Muntele Măslinilor. Iisus aduce cu el trei discipoli pentru a se ruga, dar aceştia adorm. Petru, Iacov şi Ioan sunt consideraţi ca fiind: voinţa, raţiunea şi sentimentele omului. Acestea nu se pot ridica în câmpurile vieţii originare, la care omul-Iisus, – omul care este gata de autopredare totală de sine către divinitate, – se leagă atunci când se roagă pentru a-i fi acordată forţa necesară. Discipolii sunt obligaţi să adoarmă deoarece evenimentul le depăşeşte cu mult conştiinţa. Iată una dintre magnificele interpretări, în acelaşi timp omenească, dar şi profund simbolică, a unor aspecte din Evanghelie. În continuarea cărţii se dau încă alte exemple.

Cu ajutorul a numeroase maxime, ultimul capitol, Compendiul, arată cum toate subiectele din Gnoza Universală pot fi regăsite în cartea înţelepciunii prin excelenţă, în Biblie, şi înainte de toate în Noul Testament.

Această recenzie sumară a acestei cărţi foarte bogate, care este Gnoza Universală, ne arată că poate fi considerată ca fiind o perlă a literaturii Şcolii Rozacrucii de Aur actuale. În Gnoza Universală sunt exprimate idei pe care şi în cărţile ulterioare Jan van Rijckenborgh le dezvoltă în continuare.

Gnoza universală
Jan van Rijckenborgh şi Catharose de Petri,
Ediţiile Rozacrucii de Aur