Menirea soartei zeilor

Nenumărate mituri ne-au parvenit din cele mai diferite culturi ale lumii noastre. Ele ne oferă reprezentări ale omenirii vechi despre facerea lumii, despre activitatea forţelor naturii şi a zeilor, precum şi despre destinul după moarte.

Miturile adunate în EDDA relatează misterii ale dezvoltării lumii. În Edda, adevărul universal este exprimat în tablouri diferite, care corespund  diferitelor capacităţi de imaginaţie ale ascultătorilor.Partea a treia a seriei noastre despre EDDA tratează menirea soartei zeilor.

Ceea ce relatează Woelva sau Wala este mit şi nu istorie. În obscuritatea celor mai îndepărtate timpuri, vizionara Woelwa, priveşte  cu clarvedere unele evenimente şi le ridică, ca dintr-o mişcare, în conştiinţa oamenilor „care ascultă”, aparţinând adunării Thing-ului.

Adunarea Thing-ului cuprinde cei mai vârstnici ai familiei, bărbaţii purtători de arme. Ei singuri sunt urmaşii lui Heimdall. Acesta, care „străluceşte peste întreaga lume”, corespunde Luminii primei creaţii. El este Lumina lumii, care provine nemijlocit din sursa primordială a Spiritului şi din lumea plenitudinii divine. Dacă suflă în cornul său, sunetele răsună prin toate erele pământului, ca un mister. A asculta „sunetul” Luminii a fost dintotdeuna o sarcină atemporală, căci ţelul este şi rămâne: transformarea omului.

Vizionara Woelwa vorbeşte în numele zeului Odin, numit şi Walvater sau Allvater (deci Tată al universului). El este creatorul sufletelor şi doreşte ca demersul lumii să-i fie prezentat omului, în faţa ochiului său interior, de la începuturile lumii  şi până la prăbuşirea ei. Asemenea unei aurore,  în final, se va putea prezenta viziunea unei stări-de-a-fi desăvârşite a omului.

Primul vers din „Prezicerea vizionarei” spune:

Rog să-mi dea ascultare triburile sfinte,
Copiii lui Heimdall, cei de vază şi cei de rând;
Tu, Părinte preamărit, doreşti să povestesc
Despre poveştile străvechi ale oamenilor,
Amintiri pe care le ştiu.

CINE ESTE ODIN ?
Despre Odin se spune că el poartă 12 nume diferite. Aceasta înseamnă că din forţa care porneşte din el emană o plenitudine de diferite aspecte creatoare. Împreună cu soţia sa, Frigg, el zămisleşte multe zeităţi. Printre acestea se numără Baldur, Thor, Heimdall, Tyr şi alţii. Ei, ambii, penetrează nivelele naturii şi dezvoltă forma şi caracteristicile omului material. Despre Odin se spune că el este fiul lui Bur şi al uriaşei Besla. El este simbolul unei fiinţe spirituale, care a pornit pe drum, trecând prin multe forme în natură. Conform învătăturii universale putem considera că numele de Odin  reprezintă o clasă de microcosmosuri, deci „imagini spirituale primordiale” ale omului ancestral adevărat, care se străduiesc în trecerea prin diferite domenii ale naturii, pentru a crea într-un om material-corporal o imagine a lor înşişi. Odin deţine 12 forţe creatoare din energia centrală de creaţie, care izvorşte din ingognoscibil, din  Unicul. Simbolic, aceste forţe sunt reprezentate prin cei 12 zei, numiţi Asen, care conferă expresie întregii creaţii. Ca şi efect în interiorul omului  pot fi amintiţi aici cele 12 perechi de nervi, care permit o legărură intimă între corp, suflet şi spirit.

Din locul numit Asgard, din grădina zeilor, porneşte întreaga creaţie cu cele trei lumi ale ei (Ass-ul în cărţile noastre de joc semnifică cea mai mare carte triumfătoare, care le bate pe toate celelalte şi le îmbină pe toate într-o unitate).

CELE 12 PRINCIPII PRIMORDIALE le regăsim din nou în cele 12 curente care izvorăsc din  fântâna din Niflheim (lume de ceaţă), din împărăţia morţilor. Pe acestea le putem descoperi şi în zodiacul nostru astrologic, în germană  numit şi cercul Thyr, cercul lui Dumnezeu.

Odin este sursa primordială şi creatorul sufletelor oameneşti. Dar mai ales, el este tatăl acelor luptători îndrăzneţi, care nu mor în pat, ci dăruiesc viaţa lor câmpului de luptă al existenţei lumeşti-pământene. Aici este mereu vorba despre lupta interioară, despre biruirea acelor forţe, care îl leagă pe erou de un nivel mai josnic de viaţă. Odin aduce sufletele luptătorilor la Walhall, în hala acelora care au căzut în mod onesc în luptă. Aceştia au murit în procesele „transformării sufleteşti”, ei s-au despărţit de vechea lor fiinţă, au abandonat-o.

NAŞTEREA  LIMBAJULUI  UMAN 
În numele Odin se mai ascunde denumirea germană de „Odem”, lucru care înseamnă respiraţie (Atem), Adam, sufletul insuflat. În limba germană veche, Odin mai este numit şi Wuodan/Wotan. El este acela care impulsionează puternic, care împinge înspre înainte, cel care cucereşte furtuna, cel care umple plămânii pentru respiraţie. El este vântul care şuieră prin pădure şi care conferă „vorbirea” elementelor din natură.

EDDA ne relatează că, timp de nouă nopţi, Odin a rămas agăţat de arborele vieţii, pândind vorbele naturii. Din acestea el a creat „limbajul plin de forţe creatoare al oamenilor”. Oare nu se ascund în fiecare limbă secretele legăturii dintre spirit şi natură? Spiritul  învaţă să se cunoască pe sine însuşi cu ajutorul naturii, iar de-a lungul erelor, natura însăşi este schimbată şi spirituualizată. Timpul nu este important. „Mimir”, memoria naturii, le preia pe toate acestea în ea însăşi. În toate limbile răsună respiraţia lui Odin.

Faptul că Odin a rămas agăţat timp de nouă nopţi de arborele vieţii, oferă expresia unei căderi a fiinţelor spirituale în materie. Pentru a face omului posibil, – la timpul potrivit –,  înălţarea din materie este nevoie de crucificarea unei fiinţe spirituale mult mai înalte, care va trăi drumul spiritualizării, al transfigurării.

Misteriile germanice, prefigurează, chiar dacă într-o formă vagă, esenţa însăşi a fiinţei şi a misiunii lui Christos.
Prin cuvintele vizionarei, ascultătorii trăiau soarta zeilor în ei înşişi. Ei îl trăiau pe zeul Odin ca o forţă dinamizatoare şi iluminatoare, ca o legătură cu o sferă înaltă a Spiritului.

Pentru populaţia germanică, zeul Odin a fost omniprezenta menire a sorţii, zeul care însă s-a supus el însuşi acestei sorţi. El a fost personificarea efectului forţei universului, a voinţei divine, a înţelepciunii divine, şi a efectului acesteia în om.

Dar vizionara le arătase oamenilor şi faptul cum zeul poate muri în oamenii acestei culturi germanice; cum el poate aluneca în inconştient. Acest proces a fost legat de cel al individualizării.  Pe măsură ce eul uman se desfăşura tot mai mult, el se percepea pe el însuşi şi nu mai percepea acţiunea zeilor în el însuşi. El nu se mai vedea ca o imagine a unei fiinţe spirituale, ci ca o fiinţă independentă.

Şi astfel, în viziunea ei despre viitor, vizionara privea mesageri întunecaţi, care vestind nenoricire, lasau de bănuit o soartă inevitabilă a zeilor, care se apropia rapid.