Primul capitol din "Gnoza Egipteană Străveche I."

Hermes Trismegistul

    În ultimele zile ale lunii aprilie 1956, ne-am adunat în Renova, locul nostru de conferinţă, de pe lângă Lage Vuursche. Atenţia multor elevi adunaţi din ţară şi de peste hotare, a fost orientată spre noul val al dez­voltării şi manifestării Şcolii Spirituale moderne. Deoarece marea muncă gnostică pentru lume şi umanitate a început în luna care a urmat.
    Majoritatea elevilor au simţit, măsura în care s-a cutremurat Corpul Viu Cvintuplu, în urma tensiunii crescânde din evenimentele viitoare. Au fost conştienţi de epoca minunată în care am intrat, epocă în care fie­care dintre noi arată clar, de care câmp aparţine, de câmpul Gnozei sau de cel al naturii ordinare. O demarcare extrem de remarcabilă a trebuit să urmeze.
    A fost necesar să se formeze ecumenie gnostică, un ecumenism care are ca sursă Gnoza originală, Gnoza lui Hermes Trismegistul. Este clar, că un studiu aprofundat al acestei Gnoze este de o mare importanţă pen­tru toţi cei care caută cu adevărat lumina adevărului eliberator.
    De aceea punem lecţiile date elevilor Şcolii Spirituale actuale la dis­poziţia acelor, care se află încă în exterior, dar după starea lor in­terioară şi a pregătirii lor, aparţin de „recolta” zilelor de astăzi.
    Cine a fost, sau mai bine spus, cine este Hermes Trismegistul? Pu­tem ca răspuns la această întrebare, să ne gândim la personalitatea sa, ca la unul dintre trimişii sublimi divini. Cititorul o poate face în mod firesc, cu condiţia să nu se gândească la vreun personaj istoric, ci la o serie de trimişi celeşti., deoarece forţele zeilor şi manifestările lor, anticii, l-au reprezentat ca figuri de oameni.
    Trebuie să spunem deci, că Hermes există, Hermes este adevăratul om divin, care a trecut prin porţile Capului de Aur. Din acest motiv Hermes este numit „Trismegist”, de trei ori mare, sau de trei ori sublim. Omul celest este în sens triplu absolut sublim: în sens religios, în sens ştiinţific şi în sens de artă pură. Religia, ştiinţa şi arta formează în el, Hermes, un triunghi echilateral perfect.
    Dacă vorbim aici despre religie, atunci este vorba, că omul divin îşi experimentează şi realizează religia sub singura ei formă adevărată şi anume în legătură absolută, ca fiinţă Divină străveche. Elevul de pe cale, care tinde spre această religiozitate dă dovadă de o mare puritate, iubire, suflet adevărat şi seriozitate adâncă. Un asemenea elev mai dovedeşte, ca întreaga sa fiinţă sa fie atinsă de marea dragoste – care este Dumne­zeu – şi că doreşte să trăiască din această dragoste, aspiră spre ea şi se străduieşte să fie perfect. În această dragoste, în acest singur aspect se poate recunoaşte deja triunghiul echilateral majestuos, căci, cel, care do­reşte să obţină această dragoste, iubirea lui Dumnezeu, şi astfel ar dori să devină gnostic adevărat, acela mai întâi trebuie să oprească absolut tot felul de egoism, străduinţă orientată spre pământ. În al doilea rând în co­relaţie cu această golire pe plan natural, radiaţiile de Lumină a Dragostei Divine îl copleşesc. În rândul al treilea, cel care în această golire pri­meşte Dragostea lui Dumnezeu, acela o va şi radia. Astfel se justifică elevul pe cale, cu fapta demonstrabilă în mod pozitiv, eliberator. Aceasta este primul aspect ermetic al sublimităţii.
    Cel de al doilea este consecinţa. Dacă un elev, primeşte Lumina Gnozei, în măsura în care triumfă asupra egoismului său şi penetrează la abandonarea eului, se va produce o mare schimbare în cei cinci fluizi ai stării naturale a sufletului său. O condiţie absolută este autopredarea. Endura este formula de bază, Fără ea „Fiul Omului”, Lumina lui Dum­nezeu nu este loc, unde şi-ar putea aşeza capul. Dacă însă inima elevului se află deschisă, şi astfel Lumina Gnostică poate penetra la el şi poate locui la el, atunci această lumină circulă în el zilnic.
    Una dintre primele consecinţe remarcabile ale acestei circulări este înţelegerea, iluminarea, precum au numit-o anticii, adică o schimbare a conştiinţei. Se crează noi posibilităţi ale conştiinţei, care potenţial erau prezente în sistemul său, dar în stare latentă până în ziua aceea. Dacă însă noile capacităţi ale conştiinţei devin active, intelectualitatea se re­trage pe planul al doilea şi înţelepciunea se va naşte. Cunoştinţa trezită prin această ştiinţă, constituie cel de al doilea aspect ermetic al subli­mităţii, calificată pe drept vederea rozicrucii, deoarece rozicrucierul ade­vărat este înţelept din mila lui Dumnezeu, înţelept în sensul renaşterii. El este omul de pe Golgota, care prin moartea zilnică, ataşează roza de cruce şi se stinge astfel cu Isus, în Isus.
    Şi în acest de al doilea aspect ermetic al sublimităţii, vedem strălu­cind triunghiul echilateral. Înţelepciunea trebuie mai întâi să se nască din inimă, din roza inimii, din Betleem, iar după aceea se dezvoltă în în­treagă măsură în sanctuarul principal, şi ca şi dragostea, este radiată prin întreaga fiinţă.
    Vedem acum clar şi cel de al treilea aspect ermetic. Aici este vorba despre Arta Regală, în primul rând arta de a trăi veritabil în omul elibe­rat, în al doilea rând arta de a fi veritabil inatacabil ca eliberat celest, şi în rândul al treilea arta de a servi, prin această viaţă pe Dumnezeu, lume şi oamenii, muncind pentru eliberarea umanităţii. Astfel se dezvoltă în faţa ochilor noştri magicianul, din graţia lui Dumnezeu, fratele sau sora Sfântului Gral, omul servitor, iluminat de ştiinţa Gnozei, şi forţa dra­gostei Gnozei. Cel care ajunge la perfecţiune pe baza acestor de trei ori trei aspecte, este un Hermes Trismegist, un om celest. Cel care începe să trăiască din aceste nouă vederi, şi se dirijează prin autopredarea perfectă în acest sens, acela umblă calea ermetică, acela a devenit copilul lui Hermes, se apropie de starea omului celest. Acest om celest ia naştere deci, dintr-o sublimitate triplă, pe care rozicrucea o asigură şi ea.
    În primul rând, candidatul după ce şi-a purificat sanctuarul inimii prin autopredarea sa, a fost atins astfel prin această poartă a lui Betleem, de radiaţia de dragoste a lui Dumnezeu, şi astfel a fost aprins de Spiritul lui Dumnezeu.
    Mulţumită luminii de dragoste, participă la înţelepciune, nu printr-o ştiinţă intelectuală transmisă, ci prin consecinţa focului din el. Stingerea totală în Isus, Domnul, îl va conduce de la Betleem la Golgota.
    În rândul al treilea, va demonstra eliberarea sa prin sacerdoţie ma­gică, eficace şi cotidiană. Aceasta este renaşterea de la Spiritul Sfânt.
    Renaşterea în sens evanghelic, implică în mod logic ofranda toală al sinelui. Consideraţi aceasta bine, dacă aspiraţi atât de mult la sublimi­tate, la atingerea Gnozei, şi la rezultatele paşilor pe cale. Secretul succe­sului se află mai întâi de toate în sacrificiul perfect. Dacă dorim deci să vorbim despre Hermes Trismegistul, atunci atenţia cititorului nu dorim să o îndreptăm spre trecutul străvechi al omenirii, spre timpurile preisto­rice, când odinioară învăţătorul a spus omenirii lucruri foarte deştepte, ci aici este vorba despre un prezent viu, despre ziua de asăzi, despre mo­mentul viu al Gnozei tuturor timpurilor.
    În prezentul viu, starea naturală obişnuită dialectică ne vorbeşte în ter­meni foarte clari: forţele sale doresc să ocupe şi să ne absoarbe până la punctul în care spunem, că nu există nimic în afară de el. În cursul vieţii dumneavoastră aţi căutat lumina, misterele. De aceea spunem, că în prezentul viu există mistere, care trebuie revirimentului total al com­portamentului dumneavoastră, dacă doriţi cu adevărat ca să se dezvolte şi să lumineze ca adevăr în faţa ochilor dumneavoastră.
    Momentul actual al naturii dialectice, Scriptura Sfântă îl numeşte „ Irod”. Dar misterul, care trebuie dezvăluit, al celui care este omniprezent de la aurora timpurilor şi care se găseşte şi care s-a gravat, implantat şi în dialectică, acest mister mai este desemnat în Evanghelie ca „Egipt”.
    Dacă deci acum, la începutul începuturilor, în vremea tinereţii stării uceniciei în Gnoza Sfântă v-a atins lumina misterului, în felul încât misterul se dezvăluie, forţele naturale Irod încearcă să ucidă acest ele­ment străin pentru natura dialectică, înainte ca aceasta să se desfăşoare total. Aceasta înseamnă, că fiecare elev serios este chemat să „fugă în Egipt”, ca şi copilul Isus, ceea ce înseamnă să se cufunde adânc în mis­terele vieţii adevărate, care se manifestă şi în prezent, pentru ca să le poată vedea, care pot penetra la el. Deoarece trebuie să afirmăm: Sfântul Gral tăieşte!
    Înţelegeţi probabil de ce se spune despre mulţi mari instructori ai ome­nirii, ca de exemplu despre Pitagora şi Platon, că şi-au luat cunoş­tinţele de la Hermes Trismegistul şi de ce această ştiinţă ermetică este identică cu doctrina sacră orientală. Există de fapt o singură înţelepci­une, care a fost păstrată din toate timpurile, care a rămas mereu, din care s-au inspirat, din diferite părţi ale lumii noastre, şi se vor inspira mereu.
    Mai înţelegem de ce se vorbeşte despre nenumărate cărţi, pe care le atribuie lui Hermes. Unul dintre autori face aluzii la sutele de perga­mente, care conţin înţelepciunea lui Hermes. Dar înţelepciune ermetică nu ar putea să o conţină nici toate cărţile lumii, deoarece în această în­ţelepciune nu este nici un strop de înţelepciune tradiţională. Cel care însă „ataşează într-adevăr roza de cruce”, acela primeşte tot întregul.
    Dacă însă îndreptăm acum atenţia cititorului asupra unei cărţi, asupra lui Corpus Hermeticum, după ce în partea introductivă aţi putut să faceţi cunoştinţă cu Tabula Smaragdina, fundamentul şi sinteza acestei înţe­lepciuni originale, nu dorim în nici un caz să spunem, că „Iată înţelepci­unea”. Dorim numai să vă prezentăm o mărturie a înţelepciunii din tre­cut, înţelepciune, care trebuie să vă devină proprietate şi în prezentul viu.
    Nu ne oprim la pergamentele îngălbenite, şi la sanctuare în ruine. Cert, că ne oprim cu respect în faţa lor şi suntem recunoscători lui Dum­nezeu şi Fraternităţii care avansează în faţa noastră, care au suportat atât de mult şi au suferit pentru noi, şi forţa de dragoste a cărora ne face po­sibil apropierea de Gnoză. Nu avem voie însă niciodată să uităm, că ne aflăm în prezent, ca tânără Fraternitate Gnostică, ca să facem şi în zilele noastre ceea ce altădată au făcut-o anticii.
    Mărturia lor o examinăm cu măsura experienţei lor. Ca atinşi, ca no­ile răsaduri ale vechiului trunchi, ne refugiem împreună în Egipt. Ne cufundăm în mistere, ca copii ai lui Dumnezeu, să ne putem împlini sar­cina în prezent.